Vizita la Harvard University

In acest weekend sunt in Boston. Am venit sa imi vizitez una dintre colegele mele de apartament de pe vremea liceului, pe care nu am mai vazut-o de 4 ani. Am fost tare incantata ca ne vom revedem si a voi putea vizita Bostonul alături de cineva drag.

Prima oprire a fost Harvard. De când am plecat din New York, vineri după amiaza, am avut emoții pentru ca voi merge si eu sa vad acesta legenda a educației si a elitei. Iar după ce am înnebunit-o pe Maria cu toată întrebările posibile, m-am bucurat de o dimineața insorita in campusul din Cambridge.

Am facut ceva poze. Enjoy!

Ea.

De la tine am învățat sa iau decizii si sa mi le asum. Si am mai învățat ca nimeni nu are dreptul sa se bage in viata altuia, sa judece sau nici măcar sa își dea cu părerea atunci când nu ii este cerut sa intervină. Tot de la tine am învățat sa fiu frumoasa, feminină, femeie, mereu ingrjita si senina. Si am mai invatat sa fiu sincera, cinstita, sa nu jignesc si sa nu invidiezi. Si sa îmi plătesc facturile la timp. 🙂

Am apărut in viata ta poate prea devreme. Sau poate a fost chiar momentul perfect. Bătrânul intelept al lui Mitch Albom (The Time Keeper) spunea ca totul se întâmpla atunci când este timpul potrivit, atunci când trebuie sa se întâmple, nu mai devreme, nici mai târziu. Erai inca un domnisoara, iar colegii de liceu nu te credeau ca tu, de fapt, esti maritata si ai un bebe acasă. Ei continuau sa te invite in oraș. Tu aveai scoala, serviciu, sot, copil, casa si prietene si le faceai pe toate si multumeai pe toată lumea fără sa dai vreun semn ca ți-ar fi greu sau ca ar fi prea mult. Si erai tot timpul eleganta, aranjata, iar chipul îți era luminos. Radiai!

De multe ori stau si ma întreb, eu, calatoarea prin lume, ce inca n-are un punct fix pe harta, ce m-are responsabitati serioase, ce se poate bucura de o zi, doua, trei, o luna pe plaja, la umbra unui palmier sau plimbandu-ma dintr-un oraș într-altul, cum ar fi viata mea dacă acum, la 23 de ani, as avea un copil de 5 ani si jumătate si toate responsabilitatile tale. Nu vreau sa răspund. Dar asta este inca un motiv sa te admir!

Si da, copilul tau a crescut, chiar dacă tu esti inca frumoasa, tânara si plină de energie. Copilul tau e mare si are multe sa-ți multumeasca. Dar cele mai importante lucruri pentru care îți este recunoscator sunt libertatea si încrederea pe care i le-ai oferit.

Prin vorbe sau fapte am învățat de la tine ca viata se trăiește după propriile reguli, atâta vreme cat nu ii rănit pe cei din jur. Ca nici o alta persoana nu va sti niciodată ce e in sufletul tau si nimeni nu ca fi in măsura sa ia deciziile pe care doar tu trebuie sa le iei. Iar cea mai buna hotărâre este cea dictata de inima. Iar când vin consecintele, bune sau rele, tot singura trebuit sa ți le asumi. Si sa mergi înainte cu capul sus!

Îți multumesc ca ai avut încredere in mine. Ca m-ai lăsat sa plec de acasă, sa ma mut singura in alte orașe, in alte tari, chiar si pe alt continent. Mi-ai fost alături, chiar dacă sufletul ți se rupea ca-ți pleacă puiul. Nu ai zis nu, ci m-ai lăsat sa aleg: de la liceu, facultate, joburi. Iar de câte ori m-am îndrăgostit, ai fost prima care ai aflat. Si tot prima pe umărul căreia am plâns când m-a „lovit” câte o dezamagire. Dar tot timpul m-ai îndrumat sa găsesc răspunsurile inauntrul meu, nu te-ai repezit la comentarii care nu-si au locul sau concluzii pripite.

Iti multumesc pentru ochii si zâmbetul pe care le-am mostenit, dar sa știi ca nu-mi place ca nu-s înaltă si creata. Si-ti mai multumesc pentru prietenia care ne leagă, dincolo de altele.

Palau Ducal dels Borja/Palatul ducal al familiei Borgia

Arde! Arde! Trebuie sa scriu acum!!

Desi mai am o singura zi aici, in Spania, nu ma pot abtine sa nu scriu sa va povestesc despre vizita pe care am facut-o astazi la Palatul Ducal Borja (sau Borgia), din Gandia. Am asteptat cam mult pentru acesta vizita, am amanat mult momentul in care sa merg sa fiu turist si nu student pentru cateva ore, insa nu m-am lasat. Daca ma credeti, acum cateva nopti, am visat ca eram in Bucuresti si regretam tare ca nu am apucat sa vad palatul si imi spuneam ca nu voi mai avea curand ocazia sa mai vizitez Gandia. Asa ca, am fost in vizita.

Veti spune ca da, tocmai acum m-a apucat interesul pentru istoria Spaniei si a familiei Borja (in italian Borgia) tocmai acum, cu serialul omonim. Partial, aveti dreptate. Dar doar partial. Am fost tare mandra s-o vad pe Ana Ularu intr-unul din episoade si asa am inceput sa ma uit (am si terminat toate sezoanele), insa pasiunea pentru istorie am avut-o dintotdeauna, mai ales pentru cea medievala. Asa ca tot ce tine de Europa secolelor 15-17, Renastere, influenta religiei catolice, luptele si controversele familiilor conducatoare ma tine in „priza”. Si, da, seriale gen The Borgias, The Tudors, iar acum, nou descoperitul Isabel sunt un drog. Si aproape de fiecare data, stau si ma gandesc cat de misto ar fi s-avem si noi astfel de seriale, cu teme istorice. Cine stie, poate candva vom avea.

Dar acum sa va spun cate ceva despre Palatul Ducal.

La inceputul secolului al 14-lea, Palatul Ducal al familiei Borja a servit drept resedinta unor membri remarcabili ai coroanei de Aragon, pana cand, in 1485, a fost achizitionat de cunoscuta familie Borja, devenind astfel casa ducilor de Gandia.

Duci Borja de Gandia au fost 11 in total, insa cei mai cunoscuti raman Alfonso, devenit Papa Calixt al III-lea, Rodrigo, devenit si el Papa, avand numele de Alexandru al VI-lea, copiii naturali ai acestuia Juan, Cesare si Lucrezia, dar si poate cel mai important membru, Francisco, canonizat de Biserica Catolica.

Numele Borja vine de la satul aragonez din care provin acestia.

Palatul Ducal Borja din Gandia (Palacio Ducal de los Borja) este casa natala a Sfantului San Francisco de Borja, care a fost un preot spaniol canonizat. Partea cea mai veche a edificiului dateaza din secolul al XV-lea, dar aceasta a fost restaurata si transormata in sanctuar de catre Iezuiti. Palatul are 2 porti: una gotica si una in stil renascentist. Interiorul adaposteste niste saloane magnifice printre care si Galeria Aurie, in stil baroc si cea a Coroanelor. Palatul Ducal se afla in apropiere de primarie iar fatada sa principala este realizata din caramizi. (sursa)

Dupa ce moare al unsprezecelea duce si nu are descendenta, la mijlocul secolului al 18-lea si dupa ce trece in proprietatea mai multor persoane, palatul ramane abandonat pret de aproape un secol, fiind mai apoi achizitionat de Compania lui Iisus (iezuiti) in 1890, deoarece a fost casa natala a Sfantului Francisco, al patrulea duce de Gandia si al treilea General al Ordinii Iezuitilor.

Imparateasa Isabel a Portugaliei.

Miniatura a Palatului, asa cum arata in secolul 15.

Capela neogotica

Capela Sfanta

Curtea palatului

Salonele Coroanelor

si-o poza cu mine 😀

Ceea ce m-a frapat in aceste incaperi este tavanul Salonului Glorificarii (Salon de la Glorificacion), pictat de Gaspar de la Huerta, reprezentand canonizarea lui Francisco de Borgia, iar legatura dintre cer si pamant este prezentata a fi facuta prin intermediul virtutilor pe care le reprezinta membrii de seama ai familiei Borgia, cei doi papi, Calixt al III-lea si Alexandru al VI-lea.

*parte a picturii de pe tavan
(sursa)

Galeria aurita

Podeaua – elemente ceramica valenciene, reprezentand cele patru elemente primordiale: focul, aerul, apa si pamantul, dispuse concentric.

Terasa

¡Hola, Málaga!

Tot prima zi a calatoriei noastre prin sudul Spaniei ne-a dus in Malaga, acolo unde am facut prima oprire mai lunga si pret de cateva ore ne-am plimbat, am admirat si ne-am bucurat de un oras foarte frumos.

Sa va spun sincer, obiectivul pe care doream sa il vizitez, singurul de altfel, era casa lui Picasso. Poate si muzeul, insa m-as fi multumim doar cu locul in care s-a nascut si a crescut, iar dorinta urma sa imi fie implinita. Sunt modesta, nu cer mult.

Cam la 4 dupa amiaza am ajuns in Malaga, am parcat masina si ne-am oprit la o cafenea, exact in fata teatrului si a amfiteatrului roman. Pur si simplu doar ca sa ne uitam la lume. Apoi am inceput sa ne plimbam, iar ceea ce urma sa vedem era de-a dreptul impresionant.

Gradina botanica a orasului este, practic, in aer liber, ceea ce o transforma intr-un parc exotic, incantator si cu fel de fel de plante, flori si multe tipuri de palmieri. Preferatii nostri, evident!

Despre Malaga, cate informatii ar suna asa: un oraș portuar în Andaluzia, în sudul Spaniei, pe porțiunea coastei Mării Mediterane numită Costa del Sol.

Fenicienii au fost cei care au fondat orașul „Malaka” în jurul anului 1000 î.Hr. Acest nume provine probabil din cuvântul fenician pentru „sare”, deoarece peștele era sărat în apropiere de port.

Șapte secole mai târziu, romanii au cucerit acest oraș împreună cu alte zone spaniole de la Cartagina din Africa. Începând cu secolul al V-lea d.Hr. s-a aflat sub stăpânirea vizigoților.

În secolul al VIII-lea, Spania a fost cucerită de mauri, iar orașul a devenit un important centru comercial. Inițial, Málaga a aparținut de Califatul de Cordoba. După căderea dinastiei umayyazilor, a devenit capitala unui regat separat, dependent însă de Granada. În această perioadă, orașul a purtat numele de „Mālaqah”.

La sfârșitul Reconquistei, recucerirea Spaniei, Málaga a redevenit creștină, în 1487.

Orașul este o destinație turistică populară, în principal datorită apropierii de Costa del Sol.

Porturile mi s-au parut, intotdeauna, niste zone romantice. Poate ca faptul ca am crescut in Transilvania, in judetele Harghita si Mures, aproape de munte, m-au facut sa am asa o pasiune pentru mare si porturi, insa imi plac, simt ca as putea sa stau, sa privesc, sa citesc sau pur si simplu sa vad ambarcatiunile. Portul din Malaga a fost, de asemenea, un loc de promenada, de analizare a vaselor acostate si de stat la poze 🙂

Si bineinteles, plaja..

Dupa timpul petrecut pe plaja, am avut program separat: eu la casa lui Picasso, Mimi a urcat in parcul rezervatie naturala, de langa castelul Alcazaba.

Dupa o dupa amiaza petrecuta in Malaga, pot spune ca m-a cucerit cu totul. Mi-ar fi placut sa am ocazia sa petrec mai mult timp, sa ma plimb mai mult, sa vizitez mai multe locuri, insa ceea ce am vazut, putin, repede, ma face sa spune ca acesta este unul dintre cele mai frumoase orase pe care le-am vazut. Cochet, verde, cu istoria la fiecare pas, cu plaja, castel maur si port. Si arta.

sursa.

Andaluzia Road Trip, Day 1

Mai in gluma mai in serios, de cativa ani incoace, de cand m-am apucat de meseria de ghid turistic, pe care stiti deja ca o ador, casa mea a fost ceva tot timpul schimbator. Prieteni de-ai mei adesea glumesc ca pentru mine, „acasa” e atat de relativ, incat acolo unde mi-e geanta si telefonul, acolo mi-e si resedinta temporara. Dar, daca treaba cu resedinta e asa cum e, cand vine vorba de prieteni, sunt destul de statornica si tin tare la ei si la ceea ce ne leaga. Iar fiecare moment pe care il putem petrece impreuna trebuie fructificat. In rest, traieasca Skype, Viber, Whatsapp si iMessage, nu?

Cu Mimi sunt prietena din clasa a noua, adica de vreo 8 ani. Vorbim zilnic la telefon, stim toate detaliile despre orice ni se intampla zi de zi, insa cum ea este la Cluj, iar eu sunt nu 🙂 ne vedem destul de rar. La inceputul lunii trecute si-a luat concediu si a venit sa ma viziteze, asa ca am incropit un plan de vacanta impreuna, pentru putinele zile pe care le avem de petrecut impreuna. Sa mai adaug ca ultima oara cand ne-am vazut a fost in decembrie, la Bucuresti? Nu cred ca asta conteaza prea mult, atata vreme cat legatura dintre noi este mult mai puternica.

Daca atunci cand am un grup de turisti sunt foarte implicata in absolut toate detaliile, ceea este si normal, atunci cand vine vorba de mine, de vacanta mea, sunt putin aeriana. Precum cizmarul cu pantofii vesnic rupti, nu? Pentru saptamana pe care Mimi urma sa o petreaca alaturi de mine, am avut ideea de a face un road trip prin Andaluzia si pana in Gibraltar, acolo unde Mimi vroia tare sa ajunga. Eu m-as fi multumit cu Granada si Alhambra ca principal obiectiv, insa am zis sa le imbinam si vom vedea ce va iesi. Trebuie sa recunosc ca ea s-a ocupat mai mult de detalii, eu am fost turist si atat 🙂 sau cum imi place sa glumesc, copilot inutil.

Asa ca, pentru 3 zile, traseul a fost stabilit, iar noi eram foarte incantate: Gandia – Murcia – Malaga – Marbella – Estepona – Gibraltar – Marbella – Granada – Alicante – Benidorm – Altea si inapoi in Gandia. Aproximativ 1500 de km, opriri planuite sau neplanuite, muzee, parcuri, gradina botanica, Sierra Nevada traversata, telecabina si maimutici, castel islamic, plaja-plaja-plaja si multe altele. Am gasit cazare ieftina si de buna calitate, am facut si cateva opriri pentru cafea si putina odihna, am cantat si ne-am prostit tot drumul, ne-am certat de vreo 2 ori, dar ne-am si mirat aproape fara incetare de peisajele care se tot schimbau si care ne fermecau.

Mimi a fost eroul meu absolut!! Mai ales atunci cand a condus pe Costa del Sol, pe un drum national, cu doua benzi si serpentine si in partea dreapta aveam stanca, in partea stanga marea. In gandul meu imi spuneam rugaciunile si ma impacam cu gandul ca, daca e sa mor, o sa fie intr-un loc atat de frumos!

De cateva ori am oprit, pe drumul inspre Murcia si Malaga, pentru a ne mai misca, a ne mai dezmorti si a admira privelistele si aproape de fiecare data, ceea ce descopeream, dincolo de sosele era impresionant: mici satucuri pe malul Mediteranei, plaje salbatice sau cate un resort de lux in fata carora nu puteam spune decat „woooow!!! ce frumos!!”.

Au fost niste zile superbe, in care am descoperit ca intr-adevar, daca vizitezi in Spania si nu treci prin Andaluzia, este ca si cum ai pierde jumatate din frumusetea destinului turistic.

In zile urmatoare am sa va mai povestesc despre locurile prin care am trecut, orase, obiectiv turistice si la sfarsit, fac si un calcul al cheltuielilor, pentru ca, un aspect foarte important, am avut un buget de student si ne-a costat destul de putin, fata de cate minunatii am vazut.

O zi minunata s-aveti!

Gandia shooting

La sfarsitul lunii martie am dat un interviu pentru SuperJeans.ro si pentru ca aveau nevoie si de cateva poze cu mine, am apelat la colega mea Diana si ne-am pus pe facut poze, ziua in amiaza mare, intre doua cursuri, in parc si pe plaja. Ce a iesit a fost surprinzator de ok, deoarece si mie mi-au placut, si celor de la SuperJeans si multora pe Facebook, asa ca m-am gandit sa le pun si aici.

My Erasmus

Mi-am facut un mic plan pentru zilele urmatoare, cum saptamana ce incepe luni este ultima a semestrului universitar si s-au aglomerat teste, examene, proiecte etc, asa cum mi se intampla de 4 ani incoace si abia atunci am realizat ca mai am fix o luna in care ma mai pot bucura de statutul „Erasmus student”. Va intrebati daca sunt trista? Nu! Nu sunt.

Aceste 4 luni au trecut relativ repede, dar greu. Greu pentru ca, in ciuda incantarii si bucuriei pe care le-am manifestat inainte de a venit aici, ba chiar cu aproape un an inainte de inceperea bursei, viata mi s-a schimbat de cand am primit acceptul (in martie 2012) si pana am venit in Spania, in ianuarie 2013. Inca o data, vorba „Ai grija ce-ti doresti, caci ti se poate intampla” mi s-a dovedit foarte adevarata.

A fost o experienta in care mi-am testat, ca am vrut, ca n-am vrut, limitele si puterile. Nu am avut momentele rele, grave, nicidecum, ci doar grele. Dar acelea vor conta cel mai putin peste cateva luni, cand voi poate in alt colt de lume si voi privi in urma, cu zambetul pe buze.

Au fost multe experiente noi, surprinzatoare, frumoase, cu oameni si mai frumosi si care mi-au devenit apropiati. Ma rog, doar cativa :).

Ca sa fac o lista a lucurilor care imi vor ramane in minte si in suflet, dupa ce imi voi lua ramas-bun de la Gandia, Valencia si Spania, cred ca trebuie sa ma vorbesc intai despre sistemul de invatamant foarte diferit, practic, punctual si mult mai „student orientated”. Va marturisesc ca inca nu am reusit sa le vorbesc cu „tu” profesorilor mei, desi este un lucru foarte firesc aici.

La cateva saptamani dupa ce am ajuns aici, am decis sa ma mut mai aproape de Universitate. Initial stateam in Valencia, chiar in centru, intr-un apartament superb, intr-o cladire veche, insa cele aproape 90 de minute cu trenul si autobuzul de doua ori pe zi nu erau cele mai placute, asa ca m-am mutat in Gandia, la 60 de km sud, pe Costa Blanca a Spaniei, in ceea ce numesc spanioli „orasul capitala a turismului”, un fel de Mamaia noastra. Ba mai mult, m-am mutat in districtul Platja (=plaja), unde este una dintre ramurile Universitatii Politehnica din Valecia. Mai precis, la nici 2 minute de plaja si de Marea Mediterana.

Veti gandi ca este putin deplasat sa pui Universitatea in asemenea loc, si eu am gandit asta la inceput. Insa nu e deloc asa, specializarile care sunt studiate aici sunt Turism, Studii de Mediu si Multimedia, asadar, ce loc mai bun sa inveti despre gestiune turistica, asa cum e cazul meu, daca nu chiar in capitala turismului spaniol?

Am venit aici impreuna cu o colega de la Romano-Americana, am mai intalnit inca o romanca de la Universitate, venita tot cu Erasmus, locuiesc cu trei italience si cam tot timpul sunt inconjurata de toate natiile 🙂 de nemti, francezi, polonezi, itanlieni, sud-americani, americani etc. Am atins un nivel foarte inalt de span-gleza 🙂

Cel mai important, dincolo de studii, petreceri, vizite, muzee si altele, este faptul ca am avut mult mult timp pentru mine. Prea mult, as zice eu. Am recuperat anii de studentie pe care i-am sacrificat in Bucuresti pentru joburi in cateva luni aici: am citit mult, m-am plimbat, am facut jogging, am inceput si ajuns la zi cu cateva seriale, am vazut multe filme si am fost la sala like never before: adeseori de 2 ori pe zi.

A mai ramas o luna care va trece mai repede din cauza sesiunii, a zilelor insorite si pierdute pe plaja la bronzat si balacit, a facutului de bagaje si a despartirilor facute in mod organizat, cu tapas, cerveza, sangria si paella. Despartiti de niste oameni care ti-au fost o semi-familie cateva luni, cu care ai impartit mancare, bautura, muzica, voie buna sau suparari, emotii sau temeri si cu care nu stii daca te vei mai intalni in viitor.

Sunt fericita ca mi-am dus visul pana la capat (aproape), ca n-am renuntat la o dorinta atat de mare, care mi-a aparut in gand si in inima si care n-a mai vrut sa se dea batuta, desi circumstantele s-au schimbat si nu mai erau tocmai favorabile in totalitate. Sunt mandra ca am mai facut inca ceva pentru mine!

Gracias, España! Te quiero mucho!

Ce ma fac eu cu dorul asta?

Cred ca cel mai plin de adevar sfat primit, mai in gluma mai in serios, a fost acela prin care mi se atragea atentia sa am grija de imi doresc, pentru ca mi se va indeplini. L-am auzit de multe ori si de fiecare daca am zambit, stiind ca mai devreme sau mai tarziu, voi primi ceea ce mi-am dorit.

E minunat aici unde sunt acum, toate lucrurile care mi se predau sunt lectii de viata, mai mult decat lectii despre gestiune in turism. Lucruri noi, oameni noi, locuri noi. Viata e intr-adevar surprinzatoare si incantatoare.

Dar stiti ca mi-e si dor? Mi-e foarte dor! Dor de orasul meu, fie ca ma refer la Targu Mures sau la Bucuresti, mi-e dor de SNSPA, dar cel mai dor imi este de acele doua activitati care pe mine m-au definit pana acum.

Mi-e dor sa imi incep dimineata prin cateva emotii si putin tremurat atunci cand se aprinde becul de ON AIR. Acei 2 ani si jumatate petrecuti in radio au avut, de fiecare data, o altfel de dimineata si emotiile fiecareia au fost unice.

Si mai mi-e dor de alte dimineti; acelea cand cu zambet larg si mandrie spuneam „I am Raluca and today I am going to be your guide. Welcome to Romania!”

Ce ma fac eu cu dorul asta? 🙂

Satisfactia lor e bucuria mea

Nu stiu daca este un obicei pe care ni-l cream de-a lungul anilor sau doar o tendinta naturala de a privi in urma, dar de fiecare daca cand incerc sa analizez situatia in care ma aflu in prezent, ma vad comparand-o cu ceea ce era acum o luna, trei, sase sau un an. Nu prea trec de aceasta limita de un an. Faptele sunt inca proaspete.

Cu cateva saptamani in urma am inceput, timid, munca la un proiect nou de-al meu. Deocadata pasii sunt pe research si creioanarea ideilor, obiectivelor si analizarea posibilitatilor de realizare. Incet-incet. Insa nu pot sa nu ma gandesc, sa nu compar. In ultimul an, viata mea s-a schimbat mult, s-a intors cu 180 de grade si stiu ca va continua sa ma surprinda si de acum incolo.

Dar ce faceam acum un an, ca tot ma „bantuie” aceasta intrebare?

Acum un an am organizat integral, singurica, prima vacanta a unor turisti englezi. Inceputul a fost cam asa: tarziu, aproape de miezul noptii, ma suna un amic din Londra sa ma intrebe daca as putea sa le fac unor cunoscuti o mini-vacanta in Romania. Evident am zis da, fara sa clipesc, iar dupa cateva ore, deja aveau cateva oferte de trasee si activitati pentru posibilul voiaj.

In acel moment, aveam in spate doar un sezon de ghidarie, era urmatorul pas, oarecum. Urmatoarea provocare care mi se dadea. Nu vreau sa va spun prin ce emotii am trecut. Emotii, putina frica, dar si bucurie.

Da! A fost multa bucurie, scaldata in lacrimi! Dar asta am simtit-o cateva saptamani dupa ce totul s-a incheiat.

Vacanta cuplului englez dornic sa viziteze Romania a mers foarte bine, am avut grija de fiecare detaliu – zboruri dus-intors, transfer, cazare, mese, transport cat mai comfortabil, vizite interesante, informatii utile, dar si captivante, timp liber, activitati si locuri diverse. M-am simtit, deseori, ca as fi in vacanta cu ei, nu ca as lucra pentru ei.

Dupa ce ne-am luat ramas bun la aeroport si ne-am urat de bine, promitandu-le sa le dau de stire cand voi ajunge in Londra, am plecat spre casa, linistita si impacata ca totul a iesit bine si mi-am vazut de treburile mele mai departe.

Apoi a urmat bucuria scaldata in lacrimi, cand intr-o dupa-amiaza, am gasit in posta un plin trimis cu „Royal Mail” si care continea o minunata scrisoare de multumire si multe poze cu noi, facute de ei. Mi-au spus cat de bine s-au simtit, cat de placut a fost, cat de incantati au fost de mini-vacanta lor si de mine.

A fost cel mai frumos feedback primit!

Cel mai frumos lucru care m-a facut sa plang din toata inima.

De cand ma stiu, am facut tot felul de lucruri, bune sau nebunesti, pentru ca asa a fost impulsul de moment. Am avut libertatea de a face ce m-a taiat capul, fara sa stau sa gandesc sau sa analizez prea mult. Multi mi-au zis ca sunt naiva, visatoare, prostuta, dar am avut si persoane care mi-au zis sau mi-au scris ca i-am inspirat. Iar cand auzeam asta, ma emotionam si nu intelegeam de ce mi-ar spune cineva asa ceva, ca doar eu n-am prea facut nimic..

Pe A. am cunoscut-o in aeroport, la Otopeni, dupa ce mi-am condus niste turisti si m-am gandit sa iau autobuzul pana la Unirii, scutindu-l si pe sofer de inca un drum pe traficul imposibil al Bucurestiului, in jurul orei 6 dupa-amiaza. Pentru legatura care s-a facut intre noi doua, ma gandesc deseori la ea ca la o Zana buna, caci e mereu acolo cand vreau sa ii povestesc ceva, sa ii cer o parere sau o reteta pentru pranz sau cina.

Acum cateva zile am primit un email de la ea. Am plans ca un copil pret de cateva minute. Sper sa va placa 🙂

Sunt un om extrem de ocupat pentru ca mi-am atins cele mai mari vise de cativa ani si ma bucur de ele, sper eu pentru restul vietii.

In generatia mea mi-am dorit tot timpul sa am alaturi oameni determinati si luptatori ca si mine care-si infrang propriile bariere, insa sunt atat de rari, insa cand ii intalnesc suntem ca marca de scrisoare…forever.

In 2010 imi revedeam tara pentru prima data dupa o absenta de 6 ani si pentru a simti bine pulsul schimbarii si a avea o „reintoarcere” gradata si calma, nu mi-am anuntat sosirea.

Asa am iesit din aeroport spre autobuzul ce uneste aeroportul de oras cu o cartela ce trebuia „taxata/scanata”.

O masinarie portocalie cu un mic ecran si o mare bulina neagra astepta scanarea cartelei mele. Dar vorba ceea, Romania, tara tutror posibilitatilor…nu merge.
O voce feminina, tanara si vesela imi striga de undeva din spate: „Tine-ti cartela sub bulina neagra!” Am incercat, nimic. Vocea se apropie de mine spunand:”Stati ca va ajut eu!”.

Si cand colo ce sa vezi, o tanara de statura medie, imi ia cartela si tic!, scan!, a reusit. Ma uit la ea, ii multumesc si sunt pe loc fascinata de niste ochi ca niste magnete ce ti se lipesc pe viata de inima.

Am intrat in vorba si prin stilu-mi specific atingeam subiecte „sensibile” pentru generatia de astazi. Asa am flat ca desi pasionata de „look, moda, etc….”, se intretine singura, urmeaza cursurile a doua facultati, este membra a unei echipe de radio, are un blog si participa la diverse evenimente pe temele pasiunii ei. Nici o grimasa de pe expresia ei nu-mi lasa indoiala ca nu spune adevarul, insa „infloririle uzuale ale romanilor” mi-au lasat o virgula de indoiala si aveam o singura modalitate sa ma conving…Sf. Google :))))

Dupa ce toate s-au adeverit, am realizat ca tocmai am intalnit acea prietena la care tanjeam in perioada studiilor mele si nu o gaseam.

M-am bucurat si m-am intristat in acelasi timp….Ma gandeam wow, iata-mi sosia! Iata prietena luptatoare ce o cautam in scoala, am gasit-o. Insa ma intristam si-mi spuneam, la ce bun? Oricum ne despart 14 ani diferenta, apoi eu nu mai traiesc in Ro, insa un enorm respect a tronat din prima clipa….

Pentru mine, pe langa celelalte calitati, eu am botezat-o „explozie de energie” si de fiecare data cand intram in legatura via internet sau telefonchat, rasare soarele.

Cine este? Este un mugure in prag de inflorire, un mugure menit sa sustina, sa iubeasca, sa bucure si sa intareasca tot ce atinge…..aceasta este Raluca Muresan.

Unde va fi in 5 ani? Ohooooooo cu foarte mult departe de ce am sperat eu sa visez pentru mine! Ma uit la acest mugure si simt ca este un alt eu in generatia tanara.

Concluzia? Nu as fi crezut dupa 6 ani de nevizitat tara, ca primul om intalnit sa si ramana in inima si mintea mea si in ciuda putinului timp liber, sa ma gandesc atat de mult la acest mugure, ca o noua responsabilitate in viata.

Iti multumesc Raluca ca existi si fie ca pentru multi din generatia ta sa fii un bun exemplu de lupta!!!!!!!

Cu drag.