Ce ma fac eu cu dorul asta?

28 Apr

Cred ca cel mai plin de adevar sfat primit, mai in gluma mai in serios, a fost acela prin care mi se atragea atentia sa am grija de imi doresc, pentru ca mi se va indeplini. L-am auzit de multe ori si de fiecare daca am zambit, stiind ca mai devreme sau mai tarziu, voi primi ceea ce mi-am dorit.

E minunat aici unde sunt acum, toate lucrurile care mi se predau sunt lectii de viata, mai mult decat lectii despre gestiune in turism. Lucruri noi, oameni noi, locuri noi. Viata e intr-adevar surprinzatoare si incantatoare.

Dar stiti ca mi-e si dor? Mi-e foarte dor! Dor de orasul meu, fie ca ma refer la Targu Mures sau la Bucuresti, mi-e dor de SNSPA, dar cel mai dor imi este de acele doua activitati care pe mine m-au definit pana acum.

Mi-e dor sa imi incep dimineata prin cateva emotii si putin tremurat atunci cand se aprinde becul de ON AIR. Acei 2 ani si jumatate petrecuti in radio au avut, de fiecare data, o altfel de dimineata si emotiile fiecareia au fost unice.

Si mai mi-e dor de alte dimineti; acelea cand cu zambet larg si mandrie spuneam „I am Raluca and today I am going to be your guide. Welcome to Romania!”

Ce ma fac eu cu dorul asta? 🙂

Satisfactia lor e bucuria mea

28 Apr

raluca muresan tour guide

Nu stiu daca este un obicei pe care ni-l cream de-a lungul anilor sau doar o tendinta naturala de a privi in urma, dar de fiecare daca cand incerc sa analizez situatia in care ma aflu in prezent, ma vad comparand-o cu ceea ce era acum o luna, trei, sase sau un an. Nu prea trec de aceasta limita de un an. Faptele sunt inca proaspete.

Cu cateva saptamani in urma am inceput, timid, munca la un proiect nou de-al meu. Deocadata pasii sunt pe research si creioanarea ideilor, obiectivelor si analizarea posibilitatilor de realizare. Incet-incet. Insa nu pot sa nu ma gandesc, sa nu compar. In ultimul an, viata mea s-a schimbat mult, s-a intors cu 180 de grade si stiu ca va continua sa ma surprinda si de acum incolo.

Dar ce faceam acum un an, ca tot ma „bantuie” aceasta intrebare?

Acum un an am organizat integral, singurica, prima vacanta a unor turisti englezi. Inceputul a fost cam asa: tarziu, aproape de miezul noptii, ma suna un amic din Londra sa ma intrebe daca as putea sa le fac unor cunoscuti o mini-vacanta in Romania. Evident am zis da, fara sa clipesc, iar dupa cateva ore, deja aveau cateva oferte de trasee si activitati pentru posibilul voiaj.

In acel moment, aveam in spate doar un sezon de ghidarie, era urmatorul pas, oarecum. Urmatoarea provocare care mi se dadea. Nu vreau sa va spun prin ce emotii am trecut. Emotii, putina frica, dar si bucurie.

Da! A fost multa bucurie, scaldata in lacrimi! Dar asta am simtit-o cateva saptamani dupa ce totul s-a incheiat.

Vacanta cuplului englez dornic sa viziteze Romania a mers foarte bine, am avut grija de fiecare detaliu – zboruri dus-intors, transfer, cazare, mese, transport cat mai comfortabil, vizite interesante, informatii utile, dar si captivante, timp liber, activitati si locuri diverse. M-am simtit, deseori, ca as fi in vacanta cu ei, nu ca as lucra pentru ei.

Dupa ce ne-am luat ramas bun la aeroport si ne-am urat de bine, promitandu-le sa le dau de stire cand voi ajunge in Londra, am plecat spre casa, linistita si impacata ca totul a iesit bine si mi-am vazut de treburile mele mai departe.

Apoi a urmat bucuria scaldata in lacrimi, cand intr-o dupa-amiaza, am gasit in posta un plin trimis cu „Royal Mail” si care continea o minunata scrisoare de multumire si multe poze cu noi, facute de ei. Mi-au spus cat de bine s-au simtit, cat de placut a fost, cat de incantati au fost de mini-vacanta lor si de mine.

A fost cel mai frumos feedback primit!

Cel mai frumos lucru care m-a facut sa plang din toata inima.

28 Mar

De cand ma stiu, am facut tot felul de lucruri, bune sau nebunesti, pentru ca asa a fost impulsul de moment. Am avut libertatea de a face ce m-a taiat capul, fara sa stau sa gandesc sau sa analizez prea mult. Multi mi-au zis ca sunt naiva, visatoare, prostuta, dar am avut si persoane care mi-au zis sau mi-au scris ca i-am inspirat. Iar cand auzeam asta, ma emotionam si nu intelegeam de ce mi-ar spune cineva asa ceva, ca doar eu n-am prea facut nimic..

Pe A. am cunoscut-o in aeroport, la Otopeni, dupa ce mi-am condus niste turisti si m-am gandit sa iau autobuzul pana la Unirii, scutindu-l si pe sofer de inca un drum pe traficul imposibil al Bucurestiului, in jurul orei 6 dupa-amiaza. Pentru legatura care s-a facut intre noi doua, ma gandesc deseori la ea ca la o Zana buna, caci e mereu acolo cand vreau sa ii povestesc ceva, sa ii cer o parere sau o reteta pentru pranz sau cina.

Acum cateva zile am primit un email de la ea. Am plans ca un copil pret de cateva minute. Sper sa va placa 🙂

Sunt un om extrem de ocupat pentru ca mi-am atins cele mai mari vise de cativa ani si ma bucur de ele, sper eu pentru restul vietii.

In generatia mea mi-am dorit tot timpul sa am alaturi oameni determinati si luptatori ca si mine care-si infrang propriile bariere, insa sunt atat de rari, insa cand ii intalnesc suntem ca marca de scrisoare…forever.

In 2010 imi revedeam tara pentru prima data dupa o absenta de 6 ani si pentru a simti bine pulsul schimbarii si a avea o „reintoarcere” gradata si calma, nu mi-am anuntat sosirea.

Asa am iesit din aeroport spre autobuzul ce uneste aeroportul de oras cu o cartela ce trebuia „taxata/scanata”.

O masinarie portocalie cu un mic ecran si o mare bulina neagra astepta scanarea cartelei mele. Dar vorba ceea, Romania, tara tutror posibilitatilor…nu merge.
O voce feminina, tanara si vesela imi striga de undeva din spate: „Tine-ti cartela sub bulina neagra!” Am incercat, nimic. Vocea se apropie de mine spunand:”Stati ca va ajut eu!”.

Si cand colo ce sa vezi, o tanara de statura medie, imi ia cartela si tic!, scan!, a reusit. Ma uit la ea, ii multumesc si sunt pe loc fascinata de niste ochi ca niste magnete ce ti se lipesc pe viata de inima.

Am intrat in vorba si prin stilu-mi specific atingeam subiecte „sensibile” pentru generatia de astazi. Asa am flat ca desi pasionata de „look, moda, etc….”, se intretine singura, urmeaza cursurile a doua facultati, este membra a unei echipe de radio, are un blog si participa la diverse evenimente pe temele pasiunii ei. Nici o grimasa de pe expresia ei nu-mi lasa indoiala ca nu spune adevarul, insa „infloririle uzuale ale romanilor” mi-au lasat o virgula de indoiala si aveam o singura modalitate sa ma conving…Sf. Google :))))

Dupa ce toate s-au adeverit, am realizat ca tocmai am intalnit acea prietena la care tanjeam in perioada studiilor mele si nu o gaseam.

M-am bucurat si m-am intristat in acelasi timp….Ma gandeam wow, iata-mi sosia! Iata prietena luptatoare ce o cautam in scoala, am gasit-o. Insa ma intristam si-mi spuneam, la ce bun? Oricum ne despart 14 ani diferenta, apoi eu nu mai traiesc in Ro, insa un enorm respect a tronat din prima clipa….

Pentru mine, pe langa celelalte calitati, eu am botezat-o „explozie de energie” si de fiecare data cand intram in legatura via internet sau telefonchat, rasare soarele.

Cine este? Este un mugure in prag de inflorire, un mugure menit sa sustina, sa iubeasca, sa bucure si sa intareasca tot ce atinge…..aceasta este Raluca Muresan.

Unde va fi in 5 ani? Ohooooooo cu foarte mult departe de ce am sperat eu sa visez pentru mine! Ma uit la acest mugure si simt ca este un alt eu in generatia tanara.

Concluzia? Nu as fi crezut dupa 6 ani de nevizitat tara, ca primul om intalnit sa si ramana in inima si mintea mea si in ciuda putinului timp liber, sa ma gandesc atat de mult la acest mugure, ca o noua responsabilitate in viata.

Iti multumesc Raluca ca existi si fie ca pentru multi din generatia ta sa fii un bun exemplu de lupta!!!!!!!

Cu drag.

Interviu SuperJeans.ro

27 Mar

392944_443110282440653_275762806_n

Briza mediteranei imi prieste, nu mai exsta nici o indoiala, desi nu pot spune, fara sa clipesc ca sunt indragostita de Spania. Imi place, e ok, e dragut, e relaxant si foarte frumos sa ma trezesc si sa vad plaja si marea, sa ma plimb pe plaja sau in port si sa ma pierd printre ganduri. Caci ganduri sunt multe 🙂 mai ales atunci cand singura ocupatie e sa fii student, viata e grea, ai mult timp de gandit. E prima perioada din viata mea cand am un singur statut: student. Nu am un job, doua, trei, nici nu sunt stresata de timp si nici nu stau sa planific fiecare moment al zilei de maine, incat sa le pot face bine pe toate. Nu e rau, dar parca mi-e dor de putin mai multa activitate. Insa sa vedem lucrurile din perspectiva „stralucitoare”.

Ziceam ca briza imi prieste, asa ca mi-am facut putina ordine in minte, am asternut pe hartie niste idei pentru urmatoarele luni, mi-am redefinit/reamintit visele pe care le am si care TREBUIE sa mi le implinesc, dar am si mult timp sa citesc si sa ma bucur de fiecare zi. Cred ca si cei de la SuperJeans am vazut ca-s intr-o perioada buna a existentiei mele, asa ca intr-o zi am primit un email tare simpatic ce imi solicita un interviu.

Ocupatiile mele, prezente, trecute si viitoare au un punct comun important: cum ma imbrac. Iar blugii sunt, evident, o piesa ce nu poate lipsi. Asa ca am zis da, am raspuns cu drag intrebarilor si am improvizat o sedinta foto, in care colega mea de facultate, Diana, a fost fotograful, iar eu am fost model in parc si pe plaja. M-am simtit foarte bine, am ras si m-am hilizit si cred ca asta se vede cel mai bine in poze.

Sper sa va placa interviul! Va invit la mancare chinezeasca!

Hola, España! Hola, Valencia!

31 Ian

74122_10200517727086418_1416605702_n

La multi ani, 2013! 🙂 La multi ani si mie, ca am mai facut un an si bine am venit in Valencia!

Acum mai bine de o luna si jumatate va povesteam cum s-a derulat tot procesul Erasmusului meu, iar intre timp am dat „update location” in Valencia.

Sarbatorile mi-au fost minunate, inca o dorinta arzatoare mi s-a implinit, aceea de a fi de Craciun la New York, din nou. Am zis-o de cateva ori, 2012 a fost cel mai bun an pana acum. Un prieten a tinut sa ma corecteze: „Primul din cei mai buni ani.”. Cu putina teama, tind sa fiu de acord cu el.

De fapt, nu e teama. E putina emotie in fara necunoscutului. Asa m-am simtit ieri, cand am aterizat pe Manises si asa m-am simtit si azi, inainte sa strabat parte a orasului pe jos. Dar incet-incet, emotiile trec.

Trebuie sa recunosc ca mi-a fost putin mai greu, de data asta, sa plec. E o schimbare ce m-a facut sa mai multe ganduri, mai mult stress si sa nu ma arunc cu capul inainte, la fel ca alte dati.

Insa orasul cochet ce ma astepta mandru si-a meritat asteptarea si emotiile. Dupa doar prima zi pot spune ca imi place: de la ziduri foarte vechi, din primele secole dupa Hristos, pana la adevarate palate medievale, catedrale, piete si pana la stiluri arhitecturale futuriste, totul se combina armonios si parca ma invita sa-i descopar secretele. Simt ca ma va cuceri :).

Plimbarea de azi a fost ca un dezmierdare dupa sesiune, proiecte, mutare si frigul de la Bucuresti. Ah! Dar nu v-am spus… de la -10 grade Celsius, indurate la Bucuresti, azi am primit o recompensa de 25 cu plus. Viva la vida!!

Cateva din pozele pe care le-am facut sunt acestea, sper sa va placa. Mai multe, pe instagram si Facebook.

75856_10200517600123244_830069076_n

230450_10200517597283173_747509976_n

387056_10200517600643257_1114601962_n

391971_10200517605163370_1878633651_n

530596_10200517611603531_818816107_n

533757_10200517601083268_1017751070_n

556465_10200517597603181_751038767_n

„Get lost! It will help you find yourself!”. Asta ii place Stefanei sa zica des.

xxx

Ma mut in Spania!

10 Dec

valencia1

Hello, hello!

Nu e gluma, chiar ma mut! Nu de tot, ci doar pentru aproape 6 luni. Dar sa va spun intreaga poveste…

Anul trecut, cam pe vremea asta, doar visam si speram (sa trec de examenul la matematica) sa pot aplica la una din bursele Erasmus oferite de univerisitatea la care sunt studenta. Primul tren l-am pierdut, adica posibilitatea de a ma inscrie si a-mi trimite aplicatia cand eram studenta la SNSPA. Pe al doilea, am zis hotarat, ca nu-l mai pierd.

De bursele Erasmus stiam de multa vreme, prieteni de-ai mei au obtinut si profitat de astfel de oportunitati. Pentru ca da, sunt oportunitati. Sa mergi intr-o tara straina, sa studiez in alta limba (sau in engleza, daca esti norocos), sa intalnesti oameni noi, culturi noi, obiceiuri si chiar legi noi, e o oportunitate. Si o provocare, in acelasi timp.

Imi amintesc ca eram in anul II la Comunicare si atunci cand domnul profesor Bortun, cel ce ne preda semiotica, a facut prezenta si i-am spus ca una din colege este plecata cu Erasmus in Barcelona, s-a uitat foarte serios la noi si ne-a intrebam „Voi ce mai cautati aici? De ce nu sunteti si voi plecati?”, m-am intrebat si eu, in sinea mea, ce mai caut aici si de ce nu sunt in Spania, pentru ca imi doream atat de mult, inca de cand eram in Targu Mures.

Motive as fi putut gasi – si atunci si acum, uitandu-ma in urma – insa nu asta conta. Important era sa imi reiau visul abandonat, oarecum, pe drum, si sa fac ceva pentru a-l implini, daca inca mai reprezenta ceva ce imi doream. Si m-am pus pe treaba..

M-am inscris la o a doua facultate – Economia Turismului Intern si International/Universitate Romano-Americana – in primul rand pentru ca imi doream sa studiez acest domeniu, dupa ce am constatat ca imi place (aveam deja 1 sezon si jumatate de munca ca ghid turistic) si, in al doilea rand, pentru ca Universitatea ofera multe burse de studii (si nu numai). Iar alegerea a fost una inspirata..

Va spuneam mai sus ca acum un an speram sa fiu eligibila pentru o bursa Erasmus in Valencia/Spania si incercam sa adun cat mai multe „dovezi” ca da, trebuie sa ma aleaga pe mine: certificat de competente lingvistice D.E.L.E. pentru limba spaniola, experienta in campul muncii, in spaniola, activitati extrascolare, note bune la examene, motivatie cat mai mare si, evident, o dorinta foarte aprinsa in a studia acolo.

In martie am avut concursul – o proba scrisa si un interviu – si am fost aleasa. Tot procesul s-a incheiat la inceputul lunii noiembrie, cand am primit scrisoarea de acceptare de la universitatea valenciana si dupa ce mi-am ales materiile pe care vreau sa le studiez si orarul pe care il voi avea.

Mai lipseste sa imi cumpar biletul de avion si sa-mi fac bagajele si pot sa plec!

Pana la sfarsitul lunii iunie, astept oaspeti in Valencia! Promit sa fiu gazda buna!

ah… si inca ceva trebuie sa va mai spun; in cadrul programului european Erasmus, studentii care studiaza pentru un semenstru sau un an universitar la o universitate dintr-o alta tara decat cea de rezidenta, primesc lunar bani care sa le acopere o buna parte a chetuielilor. Tot ce trebuie sa faca studenti – evident! – este sa isi respecte atributiile, adica sa invete, sa se prezinte la cursuri/seminarii si sa acumuleze creditele necesare promovarii semestrului.

In vizita, la Chicago.

27 Noi

Am observat, in ultimele saptamani, daca trebuie sa ii spun cuiva ce mi-a placut cel mai mult in State, voi spune, fara sa gandesc prea mult, ca mi-a placut Chicago. Si chiar mi-a placut!!

Se spune ca acasa e acolo unde te simti bine, unde-ti sunt cei dragi. Tot asa, as putea spune ca acolo unde te asteapta un prieten bun, locul devine mai frumos.

Am fost in Chicago la inceputul lunii octombrie, dupa ce, oficial, mi-am terminat perioada de munca si incepea partea cu „travel”, din „work and travel”. Vizita a fost destul de scurta, atat programul meu, cat si al amicului meu bun Vlad nu imi permitea sa stau mai mult. Insa a fost foarte frumos!

Trecand peste faptul ca nu am prea realizat la inceput care-i, de fapt, distanta intre New York si Chicago, desi zborul a fost de 3 ore si era si o diferenta de o ora intre orele locale, timpul petrecut acolo m-a umplut de energie. Un oras frumos, cochet, mai mic decat NYC si mai putin aglomerat, dar cu un farmec deosebit. Nu stiu daca e vorba de lacul Michigan, „oceanul nostru” cum l-a numit Vlad, de oamenii linistiti, relaxati (nu stresati ca-n Manhattan) si bine imbracati, poate cafeaua de la micul dejun sau doar aerul chic ce plutea, dar ceva m-a facut sa decid, Chicago este most beautiful place so far.

Foarte devreme am aterizat, am mers sa luam micul dejun si am fost pusa in tema de Vlad despre cum ne va fi ziua, pe unde ne vom plimba, ce vom vizita, poate chiar unde vom manca, evident unde vom merge la shopping si, spre seara, cum vom urca pana la etajul 96. Curios, mi-a placut mai mult in John Hancock Tower decat in Empire State Building.

Mi s-a mai alaturat un prieten de-al lui Vlad, tot roman, tot ardelean, iar glumele si povestirile au facut ziua si mai frumoasa.

Ne-am facut poze cu fasolea, cu fantana lui All Bundy, iar eu am incercat sa surprind cam tot ce mi-a atras atentia sau mi s-a parut frumos.

Spre seara, am luat cina la Cheesecake Factory – nelipsita pizza specifica lui Chicago si 2 feluri de cheesecake. In rest, plimbari, poze, shopping, rasete si multa voie buna.

Sper sa va placa pozele pe care le-am facut!







Trump Tower










Fasolea