Tag Archives: tour guide

Ce ma fac eu cu dorul asta?

28 apr.

Cred ca cel mai plin de adevar sfat primit, mai in gluma mai in serios, a fost acela prin care mi se atragea atentia sa am grija de imi doresc, pentru ca mi se va indeplini. L-am auzit de multe ori si de fiecare daca am zambit, stiind ca mai devreme sau mai tarziu, voi primi ceea ce mi-am dorit.

E minunat aici unde sunt acum, toate lucrurile care mi se predau sunt lectii de viata, mai mult decat lectii despre gestiune in turism. Lucruri noi, oameni noi, locuri noi. Viata e intr-adevar surprinzatoare si incantatoare.

Dar stiti ca mi-e si dor? Mi-e foarte dor! Dor de orasul meu, fie ca ma refer la Targu Mures sau la Bucuresti, mi-e dor de SNSPA, dar cel mai dor imi este de acele doua activitati care pe mine m-au definit pana acum.

Mi-e dor sa imi incep dimineata prin cateva emotii si putin tremurat atunci cand se aprinde becul de ON AIR. Acei 2 ani si jumatate petrecuti in radio au avut, de fiecare data, o altfel de dimineata si emotiile fiecareia au fost unice.

Si mai mi-e dor de alte dimineti; acelea cand cu zambet larg si mandrie spuneam „I am Raluca and today I am going to be your guide. Welcome to Romania!”

Ce ma fac eu cu dorul asta? 🙂

Reclame

Satisfactia lor e bucuria mea

28 apr.

raluca muresan tour guide

Nu stiu daca este un obicei pe care ni-l cream de-a lungul anilor sau doar o tendinta naturala de a privi in urma, dar de fiecare daca cand incerc sa analizez situatia in care ma aflu in prezent, ma vad comparand-o cu ceea ce era acum o luna, trei, sase sau un an. Nu prea trec de aceasta limita de un an. Faptele sunt inca proaspete.

Cu cateva saptamani in urma am inceput, timid, munca la un proiect nou de-al meu. Deocadata pasii sunt pe research si creioanarea ideilor, obiectivelor si analizarea posibilitatilor de realizare. Incet-incet. Insa nu pot sa nu ma gandesc, sa nu compar. In ultimul an, viata mea s-a schimbat mult, s-a intors cu 180 de grade si stiu ca va continua sa ma surprinda si de acum incolo.

Dar ce faceam acum un an, ca tot ma „bantuie” aceasta intrebare?

Acum un an am organizat integral, singurica, prima vacanta a unor turisti englezi. Inceputul a fost cam asa: tarziu, aproape de miezul noptii, ma suna un amic din Londra sa ma intrebe daca as putea sa le fac unor cunoscuti o mini-vacanta in Romania. Evident am zis da, fara sa clipesc, iar dupa cateva ore, deja aveau cateva oferte de trasee si activitati pentru posibilul voiaj.

In acel moment, aveam in spate doar un sezon de ghidarie, era urmatorul pas, oarecum. Urmatoarea provocare care mi se dadea. Nu vreau sa va spun prin ce emotii am trecut. Emotii, putina frica, dar si bucurie.

Da! A fost multa bucurie, scaldata in lacrimi! Dar asta am simtit-o cateva saptamani dupa ce totul s-a incheiat.

Vacanta cuplului englez dornic sa viziteze Romania a mers foarte bine, am avut grija de fiecare detaliu – zboruri dus-intors, transfer, cazare, mese, transport cat mai comfortabil, vizite interesante, informatii utile, dar si captivante, timp liber, activitati si locuri diverse. M-am simtit, deseori, ca as fi in vacanta cu ei, nu ca as lucra pentru ei.

Dupa ce ne-am luat ramas bun la aeroport si ne-am urat de bine, promitandu-le sa le dau de stire cand voi ajunge in Londra, am plecat spre casa, linistita si impacata ca totul a iesit bine si mi-am vazut de treburile mele mai departe.

Apoi a urmat bucuria scaldata in lacrimi, cand intr-o dupa-amiaza, am gasit in posta un plin trimis cu „Royal Mail” si care continea o minunata scrisoare de multumire si multe poze cu noi, facute de ei. Mi-au spus cat de bine s-au simtit, cat de placut a fost, cat de incantati au fost de mini-vacanta lor si de mine.

A fost cel mai frumos feedback primit!

Am luat licenta! Sunt NYC Sightseeing Tour Guide!

16 oct.

In ultimele doua saptamani, prietenii mei de pe Facebook au fost intens stresati de mine si emotiile mele pentru testul pe care urma sa il dau. Trebuie sa le multumesc ca au fost, intr-adevar, alaturi de mine, fie ca au dat un simplu like sau au comentat sau mi-au trimis prin mesaj incurajarile lor. Mi-au prins foarte bine, sa stiti!

Multi dintre voi stiti, de pe blog sau de pe Facebook, sau poate chiar din vreo „incrucisare de drumuri” avuta la un moment dat, ca sunt ghid turistic in Romania, pentru straini ce vin sa ne viziteze tara. De 2 ani practic cu mult drag aceasta meserie si tot de 2 ani invat, daca nu zilnic, atunci hai sa zicem lunar, cate ceva in plus in ceea ce priveste aceasta meserie.

Acum vreo 3 luni, dupa ce mi s-au „limpezit” apele la country club-ul unde am muncit si locuit pe perioada verii, m-am apucat sa imi fac conturi pe site-urile de joburi din SUA/NYC si sa caut inca ceva de facut. Printre primele la care am aplicat a fost acela de tour-guide pentru una din cele doua mari companii ce fac sightseeing in Manhattan si Brooklyn – Grey Line. Inca nu aveam emis cardul de social security, insa am zis ca nu strica sa incerc, nu pierd nimic.

La cateva zile dupa ce am aplicat, am si primit un e-mail din partea institutiei publice newyorkeze care se ocupa de resurse umane/prima selectare a personalului pentru joburile vacante, un fel de echivalent al agentiei de plasare a fortei de munca, din Romania. Nu-i retin numele…

M-am dus la interviu, m-a primis o domnisoara mulatra, pe nume Charlene, mi-a explicat despre ce este vorba, ce anume cauta cei de la Grey Line si mi-a si dat un raspuns si un feed-back pe loc.. trec spre urmatoarea etapa a selectiei si, din punctul ei de vedere, sunt foarte potrivita pentru job.

Urmatorul interviu a fost mai „rece”. La Grey Line mi s-a spus ca fara licenta nu pot sa fiu angajata, insa ei ma pot ajuta, indruma etc cu tot ce pot pentru ca eu sa fiu cat mai pregatita si increzatoare la test.

Licenta de ghid turistic pentru New York City se obtine de la Department of Costumer Affairs in urma sustinerii unui test ce cuprinde intrebari din domenii foarte variate: istorie, geografie, arta, arhitectura, teatru, cinematografie, reguli rutiere, detalii despre transportul in comun etc. Un test foarte complex ce insumeaza 150 de intrebari. Pentru a promova, e nevoie de 65%, adica 97 de intrebari rezolvate corect.

Se intampla pe la inceputul lui august cand am inceput sa merg la orele pe care le sustin cei de la Grey Line, pe gratis, despre istorie, geografie etc si cand mi-am pus in cap ca vreau sa iau licenta. Tot din partea celor de la Grey Line am primit si un voucher cu care aveam 10 zile de plimbari cu busurile turistice, fara costuri, pe ce traseu vreau eu: Uptown, Downtown, Brooklyn sau Night Loop.

Am citit, am cautat documentare, am incercat sa fac legaturi cat mai logice in capul meu ( de genul: Aeroporul secundar al NY-ului se numeste La Guardia dupa numele celebrului primar pe care l-a avut orasul in timpul Marii Depresii, Strada si Statia de Metrou Fulton se numeste asa dupa Robert Fulton, comandant in armata americana si care a avut mult de a face cu perfectionarea „steamboat”-ului etc). Mi-a fost greu sa retin multe dintre informatii, mai ales din literatura, arta si arhitectura. Oricat de interesata as fi fost eu de NYC inainte sa vin aici (si nu pot spune ca am excelat), tot nu era nici pe aproape de ajuns. Dar am mers inainte.

Mi-am comandat cateva carti, mi-am descarcat filmulete, am luat Manhattan-ul la picior cat de mult am putut, am vizitat muzee, strazi, parcuri.. Vroiam sa invat, sa „ating” informatia, ca s-o retin intr-adevar.

Am amanat destul de mult sustinerea testului, poate din frica, lene sau mai stiu eu ce motiv. Insa acum doua saptamani, hotarata sa nu mai scototesc dupa pretexte, m-am prezentat la 42 Broadway, in downtown sa-mi dau testul.

Toata lumea a fost foarte draguta, de la portar, tantile de la ghisee, doamna din sala de examen.. toti imi urau bafta si ma incurajau. Degeaba, as fi zis dupa prima incercare.

Am zis-o si o repet, fara a ma menaja sau a si subiectiva, a fost cel mai greu test pe care l-am dat in viata mea. Intrebari foarte complexe, uneori prea complicate, detalii pana la cele mai mici, la care nu te gandesti atunci cand incerci sa inveti ceva… dupa 2 ore si jumatate am apasat „submit exam” si ma simteam de parca as fi alergat la vreun maraton.

Prima incercare: 73 de puncte. Am picat, evident! Nu am plans! Am zis ca e totusi, un punct de plecare. E ok pentru o romanca ce are 3 luni intr-un oras nou si are pretentia sa-l invete cat mai in detaliu. Costul a fost de 100$ si imi permitea doua incercari, in limita a 10 zile lucratoare.

A doua incercare, vinerea trecuta (vineri neagra pentru mine): 96 de puncte. Aveam nevoie de 97.. ma simteam ca-n filmele cu prosti… Nici n-am putut plange de nervi, insa am dat fuga la shopping, sa ma calmez :).

Pentru a treia incercare trebuia sa platesc 50$ si, din nou, aveam ocazia sa dau testul de inca doua ori. Azi dimineata (luni, 15 oct) m-am prezentat din nou la DCA. Portarul deja ma stie, la fel si receptionerul, domnul de la paza si doamna din sala de examen. Toti m-au incurajat cum au stiu mai bine.

Rezultatul: 107 puncte! Cu felicitari si pupaturi!

Mi s-a explicat ca in 10-15 zile voi primi licenta, care este valabila 2 ani si voi putea incepe sa lucrez. Asta teoretic, caci practic, saptamana aceasta ma intorc in Bucuresti si abia vara viitoare ma pot folosi de ea. Dar asta conteaza mai putin, important e c-o am! Am fost atat de hotarata, incat mi-am zis ca nu ma intorc acasa daca nu iau examenul 🙂

Oricat de cliseic ar suna, chiar a contat fiecare cuvant de sustinere pe care l-am primit, in online sau face-to-face. In fata unui astfel de provocari, e tare bine sa stii ca nu esti singur.

Sunt recunoscatoare ca ati fost alaturi de mine si mandra ca stiu, acum, multe detalii despre Stonewall riot (revoltele gay/lesbi), stiu unde au locuit Jackie O, Katherine Hepburn, Mark Twain si E.A.Poe in Manhattan, stiu despre comunitatea evreiasca „Satmar” din Brooklyn (al carei nume vine de la Satu-Mare, orasul transilvanean), mai stiu si despre multe feluri de mancare (korean, chinezesc, hispanic sau polonez), am invatat ceva literatura, multa arhitectura, multe detalii despre filme facute in Greenwich Village, stiu si despre „spiritul boem” si multe multe altele :).

Multumesc!!