Tag Archives: emotii

Ea.

28 Iun

IMG_5128

De la tine am învățat sa iau decizii si sa mi le asum. Si am mai învățat ca nimeni nu are dreptul sa se bage in viata altuia, sa judece sau nici măcar sa își dea cu părerea atunci când nu ii este cerut sa intervină. Tot de la tine am învățat sa fiu frumoasa, feminină, femeie, mereu ingrjita si senina. Si am mai invatat sa fiu sincera, cinstita, sa nu jignesc si sa nu invidiezi. Si sa îmi plătesc facturile la timp. 🙂

Am apărut in viata ta poate prea devreme. Sau poate a fost chiar momentul perfect. Bătrânul intelept al lui Mitch Albom (The Time Keeper) spunea ca totul se întâmpla atunci când este timpul potrivit, atunci când trebuie sa se întâmple, nu mai devreme, nici mai târziu. Erai inca un domnisoara, iar colegii de liceu nu te credeau ca tu, de fapt, esti maritata si ai un bebe acasă. Ei continuau sa te invite in oraș. Tu aveai scoala, serviciu, sot, copil, casa si prietene si le faceai pe toate si multumeai pe toată lumea fără sa dai vreun semn ca ți-ar fi greu sau ca ar fi prea mult. Si erai tot timpul eleganta, aranjata, iar chipul îți era luminos. Radiai!

De multe ori stau si ma întreb, eu, calatoarea prin lume, ce inca n-are un punct fix pe harta, ce m-are responsabitati serioase, ce se poate bucura de o zi, doua, trei, o luna pe plaja, la umbra unui palmier sau plimbandu-ma dintr-un oraș într-altul, cum ar fi viata mea dacă acum, la 23 de ani, as avea un copil de 5 ani si jumătate si toate responsabilitatile tale. Nu vreau sa răspund. Dar asta este inca un motiv sa te admir!

Si da, copilul tau a crescut, chiar dacă tu esti inca frumoasa, tânara si plină de energie. Copilul tau e mare si are multe sa-ți multumeasca. Dar cele mai importante lucruri pentru care îți este recunoscator sunt libertatea si încrederea pe care i le-ai oferit.

Prin vorbe sau fapte am învățat de la tine ca viata se trăiește după propriile reguli, atâta vreme cat nu ii rănit pe cei din jur. Ca nici o alta persoana nu va sti niciodată ce e in sufletul tau si nimeni nu ca fi in măsura sa ia deciziile pe care doar tu trebuie sa le iei. Iar cea mai buna hotărâre este cea dictata de inima. Iar când vin consecintele, bune sau rele, tot singura trebuit sa ți le asumi. Si sa mergi înainte cu capul sus!

Îți multumesc ca ai avut încredere in mine. Ca m-ai lăsat sa plec de acasă, sa ma mut singura in alte orașe, in alte tari, chiar si pe alt continent. Mi-ai fost alături, chiar dacă sufletul ți se rupea ca-ți pleacă puiul. Nu ai zis nu, ci m-ai lăsat sa aleg: de la liceu, facultate, joburi. Iar de câte ori m-am îndrăgostit, ai fost prima care ai aflat. Si tot prima pe umărul căreia am plâns când m-a „lovit” câte o dezamagire. Dar tot timpul m-ai îndrumat sa găsesc răspunsurile inauntrul meu, nu te-ai repezit la comentarii care nu-si au locul sau concluzii pripite.

Iti multumesc pentru ochii si zâmbetul pe care le-am mostenit, dar sa știi ca nu-mi place ca nu-s înaltă si creata. Si-ti mai multumesc pentru prietenia care ne leagă, dincolo de altele.

Anunțuri

Ce ma fac eu cu dorul asta?

28 Apr

Cred ca cel mai plin de adevar sfat primit, mai in gluma mai in serios, a fost acela prin care mi se atragea atentia sa am grija de imi doresc, pentru ca mi se va indeplini. L-am auzit de multe ori si de fiecare daca am zambit, stiind ca mai devreme sau mai tarziu, voi primi ceea ce mi-am dorit.

E minunat aici unde sunt acum, toate lucrurile care mi se predau sunt lectii de viata, mai mult decat lectii despre gestiune in turism. Lucruri noi, oameni noi, locuri noi. Viata e intr-adevar surprinzatoare si incantatoare.

Dar stiti ca mi-e si dor? Mi-e foarte dor! Dor de orasul meu, fie ca ma refer la Targu Mures sau la Bucuresti, mi-e dor de SNSPA, dar cel mai dor imi este de acele doua activitati care pe mine m-au definit pana acum.

Mi-e dor sa imi incep dimineata prin cateva emotii si putin tremurat atunci cand se aprinde becul de ON AIR. Acei 2 ani si jumatate petrecuti in radio au avut, de fiecare data, o altfel de dimineata si emotiile fiecareia au fost unice.

Si mai mi-e dor de alte dimineti; acelea cand cu zambet larg si mandrie spuneam „I am Raluca and today I am going to be your guide. Welcome to Romania!”

Ce ma fac eu cu dorul asta? 🙂

Satisfactia lor e bucuria mea

28 Apr

raluca muresan tour guide

Nu stiu daca este un obicei pe care ni-l cream de-a lungul anilor sau doar o tendinta naturala de a privi in urma, dar de fiecare daca cand incerc sa analizez situatia in care ma aflu in prezent, ma vad comparand-o cu ceea ce era acum o luna, trei, sase sau un an. Nu prea trec de aceasta limita de un an. Faptele sunt inca proaspete.

Cu cateva saptamani in urma am inceput, timid, munca la un proiect nou de-al meu. Deocadata pasii sunt pe research si creioanarea ideilor, obiectivelor si analizarea posibilitatilor de realizare. Incet-incet. Insa nu pot sa nu ma gandesc, sa nu compar. In ultimul an, viata mea s-a schimbat mult, s-a intors cu 180 de grade si stiu ca va continua sa ma surprinda si de acum incolo.

Dar ce faceam acum un an, ca tot ma „bantuie” aceasta intrebare?

Acum un an am organizat integral, singurica, prima vacanta a unor turisti englezi. Inceputul a fost cam asa: tarziu, aproape de miezul noptii, ma suna un amic din Londra sa ma intrebe daca as putea sa le fac unor cunoscuti o mini-vacanta in Romania. Evident am zis da, fara sa clipesc, iar dupa cateva ore, deja aveau cateva oferte de trasee si activitati pentru posibilul voiaj.

In acel moment, aveam in spate doar un sezon de ghidarie, era urmatorul pas, oarecum. Urmatoarea provocare care mi se dadea. Nu vreau sa va spun prin ce emotii am trecut. Emotii, putina frica, dar si bucurie.

Da! A fost multa bucurie, scaldata in lacrimi! Dar asta am simtit-o cateva saptamani dupa ce totul s-a incheiat.

Vacanta cuplului englez dornic sa viziteze Romania a mers foarte bine, am avut grija de fiecare detaliu – zboruri dus-intors, transfer, cazare, mese, transport cat mai comfortabil, vizite interesante, informatii utile, dar si captivante, timp liber, activitati si locuri diverse. M-am simtit, deseori, ca as fi in vacanta cu ei, nu ca as lucra pentru ei.

Dupa ce ne-am luat ramas bun la aeroport si ne-am urat de bine, promitandu-le sa le dau de stire cand voi ajunge in Londra, am plecat spre casa, linistita si impacata ca totul a iesit bine si mi-am vazut de treburile mele mai departe.

Apoi a urmat bucuria scaldata in lacrimi, cand intr-o dupa-amiaza, am gasit in posta un plin trimis cu „Royal Mail” si care continea o minunata scrisoare de multumire si multe poze cu noi, facute de ei. Mi-au spus cat de bine s-au simtit, cat de placut a fost, cat de incantati au fost de mini-vacanta lor si de mine.

A fost cel mai frumos feedback primit!

Cel mai frumos lucru care m-a facut sa plang din toata inima.

28 Mar

De cand ma stiu, am facut tot felul de lucruri, bune sau nebunesti, pentru ca asa a fost impulsul de moment. Am avut libertatea de a face ce m-a taiat capul, fara sa stau sa gandesc sau sa analizez prea mult. Multi mi-au zis ca sunt naiva, visatoare, prostuta, dar am avut si persoane care mi-au zis sau mi-au scris ca i-am inspirat. Iar cand auzeam asta, ma emotionam si nu intelegeam de ce mi-ar spune cineva asa ceva, ca doar eu n-am prea facut nimic..

Pe A. am cunoscut-o in aeroport, la Otopeni, dupa ce mi-am condus niste turisti si m-am gandit sa iau autobuzul pana la Unirii, scutindu-l si pe sofer de inca un drum pe traficul imposibil al Bucurestiului, in jurul orei 6 dupa-amiaza. Pentru legatura care s-a facut intre noi doua, ma gandesc deseori la ea ca la o Zana buna, caci e mereu acolo cand vreau sa ii povestesc ceva, sa ii cer o parere sau o reteta pentru pranz sau cina.

Acum cateva zile am primit un email de la ea. Am plans ca un copil pret de cateva minute. Sper sa va placa 🙂

Sunt un om extrem de ocupat pentru ca mi-am atins cele mai mari vise de cativa ani si ma bucur de ele, sper eu pentru restul vietii.

In generatia mea mi-am dorit tot timpul sa am alaturi oameni determinati si luptatori ca si mine care-si infrang propriile bariere, insa sunt atat de rari, insa cand ii intalnesc suntem ca marca de scrisoare…forever.

In 2010 imi revedeam tara pentru prima data dupa o absenta de 6 ani si pentru a simti bine pulsul schimbarii si a avea o „reintoarcere” gradata si calma, nu mi-am anuntat sosirea.

Asa am iesit din aeroport spre autobuzul ce uneste aeroportul de oras cu o cartela ce trebuia „taxata/scanata”.

O masinarie portocalie cu un mic ecran si o mare bulina neagra astepta scanarea cartelei mele. Dar vorba ceea, Romania, tara tutror posibilitatilor…nu merge.
O voce feminina, tanara si vesela imi striga de undeva din spate: „Tine-ti cartela sub bulina neagra!” Am incercat, nimic. Vocea se apropie de mine spunand:”Stati ca va ajut eu!”.

Si cand colo ce sa vezi, o tanara de statura medie, imi ia cartela si tic!, scan!, a reusit. Ma uit la ea, ii multumesc si sunt pe loc fascinata de niste ochi ca niste magnete ce ti se lipesc pe viata de inima.

Am intrat in vorba si prin stilu-mi specific atingeam subiecte „sensibile” pentru generatia de astazi. Asa am flat ca desi pasionata de „look, moda, etc….”, se intretine singura, urmeaza cursurile a doua facultati, este membra a unei echipe de radio, are un blog si participa la diverse evenimente pe temele pasiunii ei. Nici o grimasa de pe expresia ei nu-mi lasa indoiala ca nu spune adevarul, insa „infloririle uzuale ale romanilor” mi-au lasat o virgula de indoiala si aveam o singura modalitate sa ma conving…Sf. Google :))))

Dupa ce toate s-au adeverit, am realizat ca tocmai am intalnit acea prietena la care tanjeam in perioada studiilor mele si nu o gaseam.

M-am bucurat si m-am intristat in acelasi timp….Ma gandeam wow, iata-mi sosia! Iata prietena luptatoare ce o cautam in scoala, am gasit-o. Insa ma intristam si-mi spuneam, la ce bun? Oricum ne despart 14 ani diferenta, apoi eu nu mai traiesc in Ro, insa un enorm respect a tronat din prima clipa….

Pentru mine, pe langa celelalte calitati, eu am botezat-o „explozie de energie” si de fiecare data cand intram in legatura via internet sau telefonchat, rasare soarele.

Cine este? Este un mugure in prag de inflorire, un mugure menit sa sustina, sa iubeasca, sa bucure si sa intareasca tot ce atinge…..aceasta este Raluca Muresan.

Unde va fi in 5 ani? Ohooooooo cu foarte mult departe de ce am sperat eu sa visez pentru mine! Ma uit la acest mugure si simt ca este un alt eu in generatia tanara.

Concluzia? Nu as fi crezut dupa 6 ani de nevizitat tara, ca primul om intalnit sa si ramana in inima si mintea mea si in ciuda putinului timp liber, sa ma gandesc atat de mult la acest mugure, ca o noua responsabilitate in viata.

Iti multumesc Raluca ca existi si fie ca pentru multi din generatia ta sa fii un bun exemplu de lupta!!!!!!!

Cu drag.